Fotografii-document din perioada construcției Canalului Dunăre-Marea Neagră

                                                      Arhiva apare în spațiul deschis de brațul întins al unei puteri. O putere – o Gewalt – vrea să apuce, să fixeze, să ordoneze în vederea a ceva. Sau nu o putere, ci puterea însăși vrea asta: die Macht, the power, patriarhul, statul, capitalul. Înainte de toate, să nu uităm că trebuie să existe abilitatea, dispoziția de a dispune de materialele și procesele care fac obiectul arhivei ca să avem arhivă.   

                                                  Gestul apucării e poate cel mai intim legat de întrebuințările arhivei care rămân mereu ascunse, amestecate, confundate cu materialitatea istoriei. Abia retrospectiv arhiva se arată ca un cumul de date, ca un raft de dosare. Tentația cercetării artistice de a reconstitui plastic trecutul utilizând în mod „liber” sau „creativ” arhiva, altfel spus tentația de a reface „tabloul” unei lumi trecute pentru a fi înțeles sau „simțit” mai bine în prezent, ascunde tocmai gestul acela primar al apucării al cărei ecou târziu și deformat este gestul artistic.  

                                                              Cum, în arhivă, puterea își vorbește tot timpul ei înseși, pe limba ei, e nevoie să dezvoltăm un auz fin chiar înainte de a o vedea, altfel nu o să putem auzi surlele și trâmbițele cu care puterea se sărbătorește și se omagiază pe sine, nici nu o să putem descifra viclenia cu care ea își disimulează acțiunile și intențiile. Imaginile – ca și faptele brute, cifrele, statisticile – sunt primele care înșeală. Ne e atât de la îndemână să recunoaștem azi în documentele de arhivă de la Construcția Canalului Dunăre-Marea Neagră forța opresivă a regimului Ceaușescu, să întrevedem în spatele aparențelor „minciuna comunistă”, să arătăm cu degetul înspre obscenitatea cu care partidul își punea în scenă realizările. Dar putem noi oare la fel de bine să sesizăm vorbele pe care capitalul ni le susură în ureche îndemnându-ne să acceptăm, ca pe ceva inevitabil și de la sine înțeles, subordonarea infrastructurii prerogativelor profitului sau militarizarea infrastructurii? Cu prezența lor mută, opacă, materialele din această arhivă indică spre posibilitatea ca aceste două puncte de vedere, diferite în aparență, să aparțină unei perspective unice, intolerabile și nedemocratice.